Țin minte
Țin minte cum „scriam un eseu” cu prietenele mele cele mai bune din clasă: eu făceam pași prin cameră și dictam în timp ce ele puneau cuvintele mele pe foaie.
Țin minte tufișurile în care am ascuns o revistă porno pe care am găsit-o în pod. Femei cu sâni imenși și bărbați cu penisuri mari care se uitau direct la cameră. Pozițiile lor nu păreau sexy, erau mai degrabă ca dintr-un manual de anatomie; privirea lor te sfida, părea că încearcă să spună „așa arată corpul pe care-l ascundem”.
Țin minte creanga de nuc pe care urcam, de pe care atârnam și care căpăta un fel de luciu neted pe măsură ce o tot rodeam. Țin minte cum mă uitam la S. Eu îl vedeam, dar el nu mă vedea pe mine.
Țin minte iarna și geaca sură, greoaie, în care-mi era cald. O purtam cu o șapcă gri și credeam că arăt bine, iar când m-a văzut nașa părinților mei a plesnit din palme și a zis săraca fată, hai să-ți dau niște haine de la mine.
Țin minte pătura de sub copac, pe care a găsit-o mama și m-a întrebat ce făceați voi acolo.
Țin minte ce făceam acolo, cum sexul era stângaci și tăcut, cum mă întrebam ce fac greșit.
Îl țin mine pe băiatul de la oraș care-mi plăcea și care venea la discotecă. Țin minte cum l-am văzut la stația de autobuz în ghete pe timp de iarnă și m-am gândit că sigur era ud la picioare.
Țin minte cum îmi plăceau doar băieții străini, veniți de departe. Poate pentru că-i vedeam doar de la distanță și nu-i auzeam niciodată vorbind.
Țin minte cum mirosea autobuzul care te ducea la oraș. Chiar dacă a fost unul oranj, apoi unul verde, mirosul era același – de gaz amestecat cu transpirație acumulată de ani de zile în cuverturile care ascundeau scaunele jumulite.
Țin minte răsăritul de soare din autobuz. Țin minte că eram îmbrăcată într-un pulover alb cu roșu de lână care mă înghimpa, dar îmi ținea de cald în același timp și nu știam cum să împac aceste două lucruri în mine. Țin minte cum aveam unghiile vopsite cu un lac roz sidefiu vechi, cu cocoloașe.
Țin minte cum eram foarte sigură că voi ajunge departe și voi uita acest loc și va fi ca și cum nu m-am născut niciodată aici. Că nu va trebui să revin, să-mi vizitez părinții sau să le prezint iubiții mei. Cum locul acesta va rămâne mereu la fel, iar eu mă voi schimba, voi deveni altcineva, un om care n-ar fi putut să se nască aici. Ar fi fost absurd.
PS: am scris acest text în cadrul unui atelier în februarie. Dacă vreți, vă invit să scrieți propria listă de „țin minte” și să o împărtășiți în comentarii sau să nu o arătați niciodată nimănui. Nu e nevoie să urmezi o ordine cronologică, doar să-i dai ochiului minții spațiu să-și aducă aminte.
Să luăm aminte
La părinte...
Asta da ținere de minte și-mi zic acum c-o să țin minte când mă minte fără să mai ia aminte clar țin minte și acum când mi se mișca un dinte doamne ce mai minte dar așa țin minte țin minte tot tot mai mult țin minte am o ținere de minte mai ales atunci când minte da ce minte vai știi cum o țin minte mai ales atunci când mă-ntreabă ea ții minte da de unde țin tot în mine ă.. vreau să spun în minte de ce să te mint că nu țin țin la tine cum țin minte că ți-am spus atunci acum dac-așa ții minte ah zi și tu ce minte stai că nu-i așa nu țin bine minte nu nu ține tu ba nu țin eu acum lasă că și-așa nu-mi amintesc dar chiar așa era așa s-a întâmplat țin minte bine da e totul clar ca și acuma da așa țin minte exact așa a fost o țin minte îmi amintesc perfect și țin minte cum te aprindeai ha ha ți se zicea ținere de minte asta clar țin minte țin minte că ți-am zis ia aminte asta chiar țin minte și mai țin minte acea ținere de minte când îmi spuneai stai așa mă chemă mama țin minte cum spuneai da da dar mă cheamă mama
Na.
foarte frumos scris. ma simt nostalgica acum, si eu tin minte primul sarut, visinul din fata casei, guma de 50 de bani de la Nea Giubica. voi ramane mereu "Gumita"