Oglinzi

Iubirea de sine nu poate veni doar din interior

„Îți stă bine în albastru”, îmi spune prietena mea când ne sunăm cu video. Mă uit la mine în dreptunghiul mic din colț – are dreptate, chiar îmi stă bine. Ar trebui să-mi cumpăr mai multe haine albastre. Am învățat să accept complimentele, cadourile și toate felurile în care mă simt apreciată. Din ele mă construiesc.

Am crezut mulți ani că iubirea de sine vine din interior. „Trebuie să te iubești mai întâi pe tine însăți, ca apoi să poată să te iubească altcineva”. Am auzit asta din cărțile de dezvoltare personală, din filme și din psihologia populară. Trebuie să mergi la psiholog, să slăbești și să-ți schimbi coafura. Să faci din tine un proiect de continuă îmbunătățire, cu obiective și termene limită, și abia apoi să fii primită în brațele calde ale lumii.

Când eram foarte tânără un iubit m-a părăsit pe email. Am ieșit de la internet cafe (mai și plătisem 5 lei ora ca să aflu că ne despărțim!) cu o senzație șubredă a realității, imaginea mea despre cine eram se destrăma. Întâmplător, m-am întâlnit pe drum cu doi colegi de clasă, cei din ultima bancă. I-am întrebat prefăcut jovială ce planuri au, iar seara aia de râsete și biliard m-a salvat. Am avut nevoie de cineva care să-mi confirme că felul în care m-a făcut să mă simt acel email era doar o pagină din viața mea. Una anostă, dar care atunci părea imposibil de depășit.

Ani mai târziu, deși mă mândream cu hiper independența mea, am sunat-o pe mama să-i cer un sfat. Trebuia să iau poate cea mai importantă decizie din viață. „Mergi pe drumul pe care ai pornit”, mi-a spus. Încă nu știu dacă a fost un răspuns automat sau unul deliberat. Dar a avut dreptate. O bună prietenă mi-a confirmat instinctul să nu accept un job mult sub abilitățile mele. L-am refuzat, deși căutam disperată de lucru. O lună mai târziu a apărut jobul potrivit. Am avut nevoie de oamenii ăștia să-mi arate cine sunt. Uneori știu și singură, dar nu mereu.

Iubirea de sine nu poate fi clădită pe un fundament de aer. Ci pe oamenii care te înconjoară, pe felul în care acțiunile și cuvintele lor ricoșează către tine. La terapie învățăm să nu căutăm „validare” de la alții, ci să fim auto suficienți, să ne hrănim afectiv doar cu ceea ce producem în interior, cu cuvintele pe care ni le spunem nouă înșine în oglindă. Dar oglinda minte. O situație de bullying nu poate fi depășită cu puterea autosugestiei. Despărțirile se lecuiesc mai ușor cu un nou interes romantic, decât cu terapie sau alcool. Nu-ți trece durerea de cap dacă-ți strângi degetul la ușă.

Imagine din filmul C’mon C’mon, 2021, regie Mike Mills