Noițe
sfârșitul lui august e un început
Când eram mică, sfârșitul de august însemna cumpărături pentru școală la piața din Bălți. Toată vara așteptam acest moment și ne comparam punctele albe apărute pe unghii cu copiii din mahală. Noițele erau un semn clar că urma să te înnoiești cu ceva.
În ziua de mers la piață ne trezeam pe întuneric și prindeam răsăritul soarelui din autobuzul verde și hodorogit care ne ducea la oraș. Pentru mine, era cea mai importantă zi a verii. Înghesuită între sărbători, ziua de cumpărături era momentul culminant al vacanței, când renunțam oficial la obiectele vechi, care nu-mi mai veneau și nu-mi mai foloseau la nimic.
La piață apăreau noutăți de la an la an și nu exista plăcere mai mare decât să le vânez. Pantaloni evazați, le ziceam clioș, sau ghiozdan care se poartă pe un singur umăr, cu un fermoar ridicol de mare. Provocarea era să găsesc prin catacombele pieței cele mai deosebite lucruri, probabil aduse de prin Turcia sau China. Dacă mă întâlneam cu colegii de clasă însoțiți de părinți, comparam pe loc cumpărăturile.
La finalul zilei se cumpărau rechizitele, dar plăcerea nu scădea din intensitate. Caietele verzi de 12 pagini miroseau amețitor a hârtie nouă, alegeam cele mai colorate radiere, pixuri noi, creioane. Ajungeam după-amiază la același autobuz, obosită și nespus de împlinită. De cum intram în casă, mă îmbrăcam imediat cu hainele noi și mă încălțam cu pantofii, să defilez și în fața celor care n-au fost cu noi la piață. Pantofii noi erau singura pereche de încălțăminte cu care aveam voie să merg pe covoarele curate care acopereau toată podeaua. De emoție și bucurie, uneori adormeam așa, îmbrăcată în toate lucrurile astea noi, și visam la ziua când urma să le port cu adevărat, în lume.
Multe lucruri s-au schimbat de atunci, câteva au rămas la fel. Finalul lui august nu e un sfârșit pentru mine, e pregătirea pentru un nou început, care mă entuziasmează de fiecare dată. E un rit de trecere – de la vară, acest pom lăudat și spațiu glorificat, în care parcă ar trebui să mă odihnesc, dar din care ies tot mai obosită, mai șifonată și mai suprastimulată – spre toamnă, iarnă și apoi primăvară, unde toate sunt mai clare, mai puțin arse de lumina soarelui și mai așezate, unde pot începe lucruri noi și lua decizii cu capul limpede, răcorit.
“I have done nothing all summer but wait for myself to be myself again.”
Georgia O'Keeffe
Acum câteva săptămâni mi-a ieșit, probabil pentru prima dată în ultimii 20 de ani, o noiță pe degetul mijlociu de la mâna dreaptă. Mi-am amintit de noițele din copilărie și am căutat pe net să văd ce înseamnă. Nimic grav, m-am bucurat. Dar am știut că e un semn pentru începutul care mă așteaptă. Ca orice necunoscut, mă sperie și mă umple de entuziasm în același timp. Știu că stelele nu se puteau aranja mai bine. După o vară tumultuoasă, în care multe lucruri s-au ars la lumina prea puternică a soarelui, urmează o toamnă în care pot reveni din nou la mine, ca pe coridoarele școlii de cândva.
Sau poate urmează să mă trezesc, în blugi și pantofi noi (roșii, de lac) și să o iau de la capăt, așa cum am mai făcut de multe ori, însetată de tot ce are să-mi ofere mai delicios acest nou anotimp.
