Femeile știu

că trăiesc în lumea lui Epstein și a prietenilor lui

De când au fost publicate faimoasele Epstein files pe 30 ianuarie, are loc un soi de competiție a groazei: care ar putea fi cele mai abominabile lucruri care au fost scoase la lumină? Ce e mai oribil?

Faptul că o mână de oameni ultra bogați abuzau și violau copii, își trădau guvernele și făceau absolut tot ce le trecea prin cap pentru că se credeau de neatins?

Sau faptul că documentele au fost publicate după multă presiune, cu multe detalii ascunse, și doar parțial (3 milioane de pagini din 6 menționate anterior)? În schimb datele victimelor au fost făcute publice fără consimțământul acestora.

Poate faptul că acești bărbați care spuneau anterior că au refuzat invitații la petrecerile lui Epstein apar cerșind de fapt o invitație?

Că figuri ridicate la nivel de sfinți în unele medii, ca intelectualul Noam Chomsky, îl sfătuiește pe Epstein să ignore acuzațiile care i se aduc în anul 2019, în plină eră metoo? Compătimitor, acesta menționează „isteria în jurul abuzului femeilor”.

Că bărbați care ne învață despre spiritualitate și divinul feminin discută cu Epstein despre cum „Dumnezeu e inventat, iar fetele drăguțe sunt reale”?

Că în Europa au existat niște demisii prăpădite, în timp ce în SUA nu s-a mers mai departe de articole în presă?

Că nu avem nicio dovadă că gașca veselă nu e în continuare împreună, iar membrii ei își scriu chiar acum alte mesaje despre cum să iasă basma curată și de data asta, râzând în continuare de muritorii de rând care încearcă să-i tragă la răspundere?

Sau că probabil toate crimele se întâmplă în continuare, pe alte insulă, cu alte personaje și vom afla despre asta prea târziu sau niciodată?

Lista poate continua.

Câțiva prieteni mi-au scris și mi-au spus că sunt șocați. Că se tem pentru fiicele lor și pentru viitorul nostru, că au început să se întrebe cum să aducă copii într-o lume atât de pervertită. Am vorbit cu ei, i-am încurajat, dar mi-am dat seama că nu împărtășesc șocul lor.

Nu pentru că aș crede în teorii conspirative, ci pentru că văd în fiecare zi în jurul meu femei abuzate care nu sunt crezute. Văd cum banii și puterea își șterg picioarele cu justiția și dreptatea. Ca femeie, în adâncul sufletului, știi că bărbații bogați și puternici sunt un pericol, știi că dacă se întâmplă ceva ei vor fi crezuți, iar tu nu.

Mai ales după o anumită vârstă, ca femeie, știi. Te uiți în spate, la toate momentele când ai fost în primejdie, când ți s-a închis gura sau când nici n-ai deschis-o pentru că erai conștientă că n-ai nicio șansă. Când ai fost atinsă fără permisiunea ta.

Știi cum funcționează regulile nescrise ale lumii strâmbe în care trăim. Știi ce știau și cei de pe insula lui Epstein, care apar în emailuri prietenești – că banii și relațiile îi vor proteja, că democrația adevărată și justiția există doar în manuale, iar realitatea e diferită și înclină mereu balanța spre ei.

Pentru mine, cel mai groaznic în acest scenariu ar fi ca nimic să nu se schimbe.

Nu am soluții, dar deocamdată știu că trebuie să facem ceva aproape imposibil: să ne menținem atenția un pic mai mult 30 de secunde pe cazul Epstein dar și de fiecare dată când se întâmplă un abuz. Să amplificăm, să vorbim chiar dacă e greu, să credem victimele și jurnaliștii de investigație. Să înțelegem că trăim într-o lume profund injustă, ca abia api să încercăm să o reparăm.