Despre ce este Paștele
Răcituri, ouă roșii, tort și nostalgie
Am scris ceea ce urmează să citești acum șase ani, într-un acces febril de dor de casă. Azi sunt din nou în sat și ne pregătim de Paște, așa că nu am timp să scriu alt text, dar cred că acesta încă se ține bine în picioare.
Side note: îmi dau seama recitind că am scris fără ghilimele și linii de dialog (very Sally Rooney of me) în 2019 și mi se pare că nici nu e nevoie. Așa că am făcut doar mici editări.
***
Eu acuma nu-s acasă, dar pot să vă povestesc exact ce și cum se întâmplă și ce înseamnă asta Paștele.
Joi
Joia se coace. Nici n-am deschis bine ochii că mama trage oghealul de pe noi. Hai putorilor, sculați-vă și strângeți patul, că tre' să pun aluatul în locul vostru lângă sobă.
Până ne trezim și ne dezmeticim noi, tata a aprins focul în cuptor, miroase a lemn ars și a Paște care iaca-iaca vine. Pân' la prânz apare din deal și generalul, mămuca. Cât mama împletește pasca, ea se așază într-un colț și face observații: unge bine tavaua asta, fa Tinuță! Rodicuța mamii, ascultă, pune oleacă de făină de popșoi sub colăcelul ista, dacă vrei să nu se lipească. Mama e tot un copil și trebuie să asculte de mama ei. Apoi mămuca ne povestește, în fiecare an, cum îi povestea mămuca ei că Paștele vine încet-încet spre sat. Că iaca joia Paștele e pe la Bălți, apoi vinerea ajunge mai aproape și sâmbăta e chiar după deal, lângă iaz. Iar ei erau mici, nouă copii într-o casă cu lejancă și chiar se uitau zgâiați pe fereastră să vadă cum ajunge Paștele. Ne uităm și noi, poate-poate om vedea ceva.
Tavele cu pâine pufoasă, albă și unsă cu ou se dau în cuptor și ne hodinim toți oleacă. Așteptăm. Dacă mai rămâne aluat punem și de niște plăcinte repejor.
S-a cam pârpâlit pâinea, e mai bine așa decât cleioasă înăuntru, zice mama mereu. Copturile se duc în casa mare, la rece, și mama ne probozește, nu care cumva să ne apropiem de pască. Și ce dacă suntem mari, las’ că ține ea minte anul acela în care i-am mâncat toată brânza de pe pască și în sfânta duminică a Paștelui a trebuit să împrumute una de la mămuca pentru sfințit.
Vineri
Vinerea seacă. Cine poate ține post negru, măcar până la asfințit. De obicei poate tata. Se face curățenia cea mare, mai ales pe afară, în grădină. Se dau copacii cu var și se spală ferestrele. Se bat covoarele și se spală podelile. Ajungem seara cu toții obosiți și lihniți de foame. Tata adună uscături de prin grădină și face un rug mititel. Ne aducem aminte cu toții cum Tinuța se ducea la denii în fiecare an cu baistrucii din mahală. La râpă, în țintirim, pe dealuri. Venea acasă duhnind a ars și cu fața neagră de funingine. Asta dacă venea acasă. Într-un an a trebuit s-o strige mama pe toate dealurile din sat. A adus-o sub dimineață, neagră și pârlită. A mai încălzit un ceaun cu apă și a izghit-o în baie. A fost ultimul an în care a fost Tinuța la denii.
Sâmbătă
Sâmbătă e zi de făcut mâncare. Bucătăria noastră devine inima zvâcnindă a întregului univers, iar noi cu mama intrăm într-o transă adâncă de fiert, prăjit, bătut și uns bucate. Acolo îmi spune mama despre cum îl iubea pe tata când era în clasa a șaptea, o mucoasă, iar el era cel mai bun fotbalist din sat. Acolo vine lelea Angela să se jeluie pe băieți, acolo i-am spus mamei când am făcut sex prima dată, acolo mă întreabă de câțiva ani când am de gând să fac copii, că ea îmbătrânește și n-o să aibă cine să mi-i crească. Tata tot intră, cel puțin odată pe oră: ce să mai fac, cu ce să vă ajut?
Meniul e întocmit din timp pe o foaie deja pătată de toate bucatele scrise pe el, stă pe pervaz.
Tata, ian gustă cotleta asta. Ce-i mai trebuie? Sare?
O bucățică de pepene murat, zice tata, suflând în pârjoala fierbinte. Înseamnă că-s bune.
Da’ numai atâtea cotlete ați făcut? Iar n-au să vă ajungă.
Pentru tata mereu nu-i destulă mâncare și mereu jumătate din tot ce facem ajunge la Știubei, cățelul nostru. Las' că-i Paștele și la dânsu’, zice tata.
Iar n-avem chiperi boabe, du-te pân’ la lelea Angela și cere vreo câteva, te rog.
Tigaia pentru clătite tot e una la toată mahala. E neagră ca noaptea și veche, de la mămuca Sanda rămasă, străbunica mea și bunica mamei, dar e singura care face clătite netede, subțiri și rotunzi ca un soare.
Bucatele sunt cam aceleași de fiecare dată: clătite, bătute, pârjoale, rață coaptă, ceva umplut, carne afumată, sarmale, chiftele și tot așa. Iar când le mai apropiem, mama tresare: stai oleacă, că am vrut să fac și o salată dintr-un jurnal de rețete, cuib de ciupercuțe se chema matincă. Of, mă duc să mai aduc o farfurie din salon.
Ouăle se vopsesc la urmă, când nu mai avem puteri niciuna dintre noi și când e aproape noapte, tot în același ceaunel toată mahala, să nu stricăm mai multe vasuri. Abia când ouăle strălucesc purpurii într-o strachină putem răsufla: gata. Ne ducem la spălat pe rând, iar mama toarnă zeama la răcituri și pregătește coșul pentru mâine. Ne culcăm pe câteva ore și nu există somn mai dulce.
Duminica
Tinuța, hai scoală! Mergi la sfințit?
Dă-i pace dacă nu vrea, strigă mama în șoaptă. Că știi că asta amuș se chitește două ceasuri și nu mai sfințim pasca anul ista.
Ies până afară să văd dacă-i frig, să știu cu ce să mă îmbrac și pe întuneric văd lume mișcându-se încet spre biserică. Îi frig, mamă, dă-mi șalinca ta ceea neagră. Mă înfofolesc serios, mai bine să-mi fie cald decât frig. Tina, desigur, merge cu capul gol, că ei nu i-i frig, cucoana.
La biserică e lume multă și o forfotă liniștită. Lumea se salută, femeile se pupă pe ambii obraji și noi căutăm un loc să ne punem coșul. Numai nu la vale de biserică, că acolo e curent. Mama se întâlnește cu colege de clasă de la Bălți, care se minunează ce fete mari și frumoase are. Afară-i frig, dar mie mi-i cald, Tina bate picior de picior și se lipește strâns de mine. E întuneric, ard lumânări și iaca-iaca iese preotul. Ne stropește pe toți cu agheazmă și vocea lui răsună tare: Hristos a înviat! și murmurul de săteni îi răspunde: Adevărat a înviat!
Ne luăm coșul și în două minute suntem acasă, scoatem pasca pe masă și ciocnim ouă roșii. Vine și tata. Apoi noi, fetele, ne mai culcăm un pic, câteva ore, până ajung neamurile. Și ne trezim sub amiază, cu soarele sus, copacii înfloriți și toți cei dragi lângă noi.
