Cum omul a inventat sărbătoarea

Cum sunt sărbătorile voastre? Chiar acum, da. Sunteți acasă, la călduț și cu burta plină, cu încă o ciocolățică în mână (ultima) în timp ce citiți această scrisoare?

Cred că sărbătorile de iarnă sunt, mai mult decât fericite, inevitabile. Sunt un ritual la care nu poți să nu participi. Unii le așteaptă cu sufletul la gură, alții se gândesc speriați la cât vor cheltui. Alții sunt nevoiți să fie la muncă, sau în spital, sau pe drum. Mulți sunt singuri. Pentru alții e ziua în care a murit cineva drag și golul lăsat va fi mereu mai mare decât spiritul sărbătorilor.

Dar lumea se oprește pentru câteva săptămâni, focurile se aprind și oamenii se adună.

Pentru mine, deși nu sunt religioasă, sărbătorile de iarnă aduc mereu bucurie și amintirea unei copilării cu brad natural, plin de zăpadă, adus în casă pe 30 decembrie. Jucării de brad de sticlă, de toate culorile, ținute tot anul într-o cutie de carton în dulapul din salon. Curățenie generală și covoare spălate cu omăt. Tort de casă cu vișine, răcituri și colac. Gust rece de șampanie. Mersul cu colinda cu prietenii sau colegii de clasă prin troiene, încheiat cu împărțitul banilor în drum spre discotecă. Mese mari, la care se adună familia și prietenii. Nimeni nu e lăsat singur de Crăciun sau Revelion, mereu se mai găsește un scaun sau un colț de canapea.

Zilele acelea sunt departe, dar continui să iubesc sărbătorile de iarnă. Deși simt că e un exercițiu de echilibru tot mai fragil: să mă bucur, dar să nu cad pradă consumerismului absurd, sac fără fund. Să sărbătoresc, dar să nu-mi petrec zilele trudind la bucătărie și apoi să fiu ranchiunoasă cu cei ai casei că nu m-au ajutat, iar dacă m-au ajutat că n-a fost cum am vrut eu. Să nu abuzez de mâncare, de băuturi și nici de timpul „liber”, întins ca o gumă de mestecat. Să nu-mi fac rezoluții și iluzii, dar nici să nu disper.

Uneori mă întreb: de ce avem nevoie de toate astea? Mai ales că suntem adulți. Nu credem în Moș Crăciun sau Regii Magi și nici nu ne pasă prea tare dacă acum două milenii chiar s-a născut un bebeluș special. Și știm că multe dintre tradițiile creștine nu-s decât ecourile strămoșilor noștri păgâni.

Ce ne face să împodobim brazi și să cântăm colinde?

Poate că acum mulți, mulți ani, stră-stră-bunicii noștri au înțeles că nu vor ieși din iarna lungă și grea dacă nu aprind lumini și dacă nu vor împărți bucatele la aceeași masă. Așa că au inventat o sărbătoare care să le lumineze zilele întunecate de iarnă. Au mâncat și au petrecut, au spus povești care i-au ținut grămadă.

Au transformat răul în bine, prin puterea comunității și a imaginației. Așa cum părinții înțelepți înrămează cracaleții copiilor lor pe peretele proaspăt vopsit. Asta e chintesența spiritului uman și partea lui luminoasă – puterea de a da un sens lucrurilor, de a transforma cea mai urâtă vreme a anului în the most wonderful time of the year. Eu asta sărbătoresc.

„Bradul” văzut pe stories la Tamara Șchiopu <3