10 arme pentru sfârșitul lumii

sau cum să faci față disperării. „Speranța” nu e pe listă

Trebuie să mărturisesc ceva. Când a venit pandemia, am răsuflat ușurată. Ceasul cel rău, momentul greu pe care l-am așteptat era aici. Nu, nu eram conspiraționista. Pur și simplu citeam știrile. Război, încălzirea globală. „E cea mai răcoroasă vară din toate cele pe care urmează să le trăiești”. Mai nou, polii de putere ai lumii, așa cum îi știam, se schimbă, iar asta ne afectează fără ca să vrem. Încerc să mă tratez. Și să mă „înarmez” în același timp. Ca Europa. Nu chiar. În fine, iată câteva lucruri care mă ajută să depășesc sau să uit sentimentul de pierzanie.

1. Cititul. Pentru că mă ajută să-mi lecuiesc atenția și concentrarea, schilodită de algoritmi. Pentru că mă ajută să evadez din realitate, dar și s-o înțeleg mai bine în același timp. Citesc romane contemporane, în special scrise de femei și nu mă rușinez să citesc și chestii foarte populare, sau chiar frivole. Pentru mine cititul e o combinație de exercițiu intelectual și self-care. Iar mirosul cărților mă duce înapoi în anii molcomi ai copilăriei, când pierdeam după-amiezi întregi la bibliotecă, toată viața era înainte și nu știam că urmează să vină peste mine atât de repede.

2. Poezia și faptul că poeții au scris chiar și atunci când era greu, în anii cei mai negri. Că prin haos și întuneric e și mai miraculos să prinzi un gând de coadă și să-l vezi transformându-se, chinuit, sau înflorind pe hârtie. Las aici un pic de slam poetry și Blue Bird, de Bukowski, pe care am re-întâlnit-o recent pe meleagurile internetului. Nu includ poezia la citit, pentru că atunci când citesc romane sau non-ficțiune e mai degrabă un citit imersiv, de parcă aș sta cu urechile în apă. Cititul poeziei pentru mine e contemplativ, când după fiecare vers am nevoie să ies din apă și să iau o gură de aer.

   Bluebird
   
   there's a bluebird in my heart that
   wants to get out
   but I'm too tough for him,
   I say, stay in there, I'm not going
   to let anybody see
   you.
   there's a bluebird in my heart that
   wants to get out
   but I pour whiskey on him and inhale
   cigarette smoke
   and the whores and the bartenders
   and the grocery clerks
   never know that
   he's
   in there.
   
   there's a bluebird in my heart that
   wants to get out
   but I'm too tough for him,
   I say,
   stay down, do you want to mess
   me up?
   you want to screw up the
   works?
   you want to blow my book sales in
   Europe?
   there's a bluebird in my heart that
   wants to get out
   but I'm too clever, I only let him out
   at night sometimes
   when everybody's asleep.
   I say, I know that you're there,
   so don't be
   sad.
   then I put him back,
   but he's singing a little
   in there, I haven't quite let him
   die
   and we sleep together like
   that
   with our
   secret pact
   and it's nice enough to
   make a man
   weep, but I don't
   weep, do
   you?
   
   Charles Bukowski

3. În epoca în care avem mașini, avioane și trotinete electrice, mersul pe jos mi se pare un act aproape radical. Sunt omul enervant care merge prin casă în timp ce vorbește la telefon, mersul îmi pune în mișcare roticelele minții. Dar aici mă refer mai ales la mersul pe jos lung, intenționat, fără scop anume, cu ceva în căști dar cel mai bine fără. Mers cu prietenii, drumeții lungi organizate sau spontane. Cel mai bine mers în parc sau undeva unde drumul nu e asfaltat, unde poți călca pe pământ și simți pietricele sub talpă, unde relieful îți cere atenția imediată. Iar dacă i-o dai, poți primi în schimb un cadou neașteptat, o floare ascunsă sau un apus de păstrat în inimă. În general, mă ajută să văd un apus sau un asfințit, să simt pe degete sau să aud că plouă.

4. Credința că lucrurile făcute de oameni sunt și mereu vor fi mai bune față de cele făcute de Inteligența Artificială. Chiar dacă sunt imperfecte.

5. Aud tot mai des că antidotul pentru vremurile grele e speranța. „Să nu ne pierdem speranța”. Dar speranța nu e o chestie pe care o invoci și vine. Ceva trebuie să te facă să crezi că nu e goală cutia Pandorei. Altfel, e ca și cum ai zice că atunci când nu poți adormi trebuie doar să... dormi. Când ești trist, să nu mai fii. Dar am auzit recent aici o idee care mi-a plăcut. Antidotul pentru disperare nu e speranța, ci curiozitatea! Curiozitatea înseamnă două lucruri: asumarea faptului că probabil există un viitor, dar și intuiția că în acest viitor ar putea exista soluții. Curiozitatea ar putea împinge omenirea să inventeze mașini și avioane care poluează mai puțin sau să dea șanse unui om politic fără social media.

6. Să știu că oamenii au mai trecut prin vremuri în care părea că lumea e pe sfârșite. Asta ar putea fi controversată sau nu, dacă te gândești că e nevoie să cunoști istoria ca să înțelegi prezentul. Iar istoria ne spune că omenirea a mai trecut prin războaie sângeroase și de lungă durată. Că în 1816 a existat anul fără vară, din cauza unei erupții vulcanice foarte puternice în Indonezia, care a ajuns până în Europa și Canada, făcând mii de victime. Sau această femeie de pe TikTok, care și-a trăit tinerețea în anii ‘70 și era sigură că lumea din jurul ei se destramă.

7. Să încerc să-mi fac prieteni, chiar și la vârsta asta, chiar dacă nu ne potrivim 100%. Să înțeleg că prieteniile nu vor mai avea niciodată urgența și dedicarea celor din liceu, dar că cele pe care ți le faci ca adult ar putea fi mai profunde. Să accept că unele relații în viața mea se schimbă. Să vorbesc cu vecinii și să le spun că pot să bată la ușa mea oricând au nevoie.

8. Să știu că sunt de partea dreaptă a istoriei, să recunosc că Rusia a atacat Ucraina, iar Israel comite un genocid în Gaza. Că medicina funcționează, chiar dacă nu mereu și imperfect. Să pun banii, atunci când pot, unde mi-e și inima, adică să donez pentru cauzele pe care le susțin.

9. Să chestionez cauzele și principiile în care cred. Să nu cred mereu că am dreptate 100%. Să ascult mai mult. Să încerc să nu-i judec pe cei de pe cealaltă baricadă, ci să înțeleg cu empatie cum au ajuns acolo. Și aici nu mă refer la Donald Trump, pe el nu-l voi înțelege niciodată. Mă refer la prietenii mei din SUA care zic că Trump nu e chiar așa de rău. Poate să dau baricada jos.

10. Iar dacă toate merg prost, prost de tot, nu am alt remediu decât gătitul. Cel mai bine e să faci ceva cu aluat. E ceva magic în felul în care amesteci făina cu apă și rezultatul poate crește, se poate întinde, usca din nou și căpăta infinite forme și texturi și gusturi. Cea mai bună pentru durerile sufletești e zeama. În primul rând, pui telefonul cât mai departe. Apoi pui carnea la fiert, pregătești legumele, ceapă, morcov, țelină și ce mai vrei tu. N-o să te judec nici măcar dacă pui cartofi. Asta e o rețetă pentru vremurile grele, ai dreptul s-o faci cum vrei tu. Le speli și le tai mărunțel. Apoi strici un ou în bol și-l acoperi cu făină. Mesteci și faci textura mai fermă, adăugând făină. Apoi lași aluatul la odihnit, cât mirosul cald din oală, a acasă, invadează toată bucătăria. Întinzi aluatul subțire și-l împăturești, apoi îl tai cu un cuțit bine ascuțit. Dacă ai borș de casă, e minunat. Dacă nu – merge și cu lămâie. Stingi focul și blagoslovești zeama cu un muntișor de pătrunjel spălat și tocat. Cât îi aduni pe cei ai casei la masă, e numai bună.

    Gătitul tace, le iartă și înțelege pe toate, iar cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să arunci totul la gunoi și să comanzi pizza. Iar asta nu e nici pe departe un scenariu rău sau demn de sfârșitul lumii.

BONUS: Să descopăr artiști noi. Extra bonus dacă-s din Moldova. Pe Ana Gurduza am descoperit-o din newsletterul Mariei Zavate <3

Ars Ana

Îți mulțumesc că mă citești.